Căutând un “Nemo”

nemo

Cuvintele, de cele mai multe ori, nu sunt altceva, decât niște grafisme contorsionate, imposibil de descifrat, conturate undeva, într-un spațiu abstract și limitat, a unei pagini albe, de către un anonim, fără nume, fără chip, care încearcă din răsputeri să își elibereze spiritul, prin intermediul tușelor fine de cerneală.  În alte situații, cuvintele, pur și simplu, zboară in aer, libere, precum niște îngeri meniți să invoce acea scânteie din sufletul fiecăruia dintre noi, definindu-ne drumul pavat cu visuri și idealuri, spre evoluția absolută și redescoperirea sinelui.

Cuvintele rănesc. Cuvintele vindecă. Cuvintele ucid. Cuvintele înalță. Pe lângă latura lor angelică și mistică, dispun și de un întuneric profund, care o singură data atins, îmbolnăvește orice suflet și scufundă și cele mai falnice corăbii cunoscute de umanitate. Vorbele se pierd în negura uitării, dar un cuvânt menit să ardă alt suflet, va arde pentru eternitate, împroșcând în jurul său, în mod paradoxal, nu cu scântei roșiatice, ci cu fascicule de întuneric, ce macină inima și mintea, până când spiritul, fără să vrea, se va pierde într-un labirint lipsit de ieșire. Astfel,  de multe ori, nu înțelegem puterea copleșitoare a unui simplu cuvânt, care la modul simbolic, are rolul de a ghida sufletele rătăcite, pentru că  “cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călatorie pe care o facem în singurătate”( Mircea Eliade).

Oamenii, de-a lungul istoriei, au fost mereu în căutarea acelui ” ceva”, exprimat in diferite forme, în trecerea timpului: egalitate, libertate, liberă exprimare etc, toate acestea unindu-se la un moment dat, într-un singur punct, ce tinde spre un unic scop- eliberarea vocii interioare. Căutarea lui Nemo este de fapt, o metaforă frumoasă, pentru înțelegerea sinelui și eliberarea spiritului, surprinsă într-o animație pentru copii, în vederea comuniunii spirituale cu universul și deprinderea tainelor sale.

Pentru mine, cuvintele și arta scriiturii, în general, reprezintă singura modalitate de a îmi înțelege propria persoană și de a colora viața, în nuanțe pastelate, pentru că fiecare cuvânt, pe care l-am scris sau l-am rostit vreodată, a avut atârnat de el, pe un fir atât de delicat, încât îmi era teamă să nu îl rup din greșeală, greutatea unui sentiment adevărat și profund, pe care l-am trăit, la momentul respectiv. Literatura, prin conglomeratul ei de semne, oferă aripi, dar și constrânge trăirile lăuntrice, căci anumite sentimente, deocamdată, sunt dincolo de înțelegerea noastră și nu pot fi captate pe o banală coală de hârtie. Un alt factor semnificativ, care contribuie la îngrădirea propriilor trăiri, este faptul că, deși scrisul, în fond, este o cale de descătușare sufletească, scriitorii pot fi considerați cei mai mincinoși oameni de pe Pământ. În momentul în care începi sa scrii, intervine fenomenul de ”înfrumusețare a sentimentelor”, cu scopul de a impresiona publicul și de a-i servi drept model inspirațional în viață. Astfel, tu, ca scriitor, te minți în primul rând pe tine cu sentimente fabuloase, surprinse în întâmplări fantastice, nu pe cititorii tăi, pentru că, de cele mai multe ori, ei vor înțelege mult mai bine ce ai vrut să exprimi, decât tine, care prin actul scrierii, oricum ești în căutare de ceva, poate chiar acel ceva menționat mai sus.

Cu toții tindem spre înțelegerea propriei meniri, dar în mod tragic, există foarte puțini oameni aleși, care chiar pot spune că sunt împliniți sufletește și împăcați cu propria soartă, pe cât de rari sunt cei cu adevărat fericiți, cu atât sunt mai numeroși cei care se află într-o continuă neliniște, cauzată de căutarea necontenită, fără un scop precis. Unii își caută fericirea în spatele cuvintelor, alții în diferite activități, care sunt atât de variate, câți oameni sunt pe Pământ, dar pentru fiecare om există un motiv de bucurie, trebuie doar să ne deschidem ochii, pentru a putea vedea lumea dintr-o nouă perspectivă. Această idee, se regăsește, de asemenea, și în fimul ” În căutarea lui Nemo”, personajul Marlin întruchipează de fapt, în lumea necuvântătoarelor, o tipologie umană tipică epocii noastre -adultul neîmplinit, care are nevoie de un eveniment major, din partea destinului, pentru a putea fi capabil să se schimbe și să reușească să se bucure de tot ceea ce i-a fost dat. Nemo este ” premiul” de la finalul călătoriei prin propriul suflet și certitudinea reușitei, ce motivează oamenii să își îndeplinească misiunea și să evolueze. Am ales să corelez acest film, cu primul meu articol, pentru că, abia acum, am înțeles cu adevărat, faptul că lumea imaginară chiar există, se dezvoltă necontenit și mai mereu oferă cele mai importante lecții de viață.

Orice om are un ” Nemo” al său, motivul, pentru care continuă să lupte, nu își pierde speranța și zâmbește, în fiecare dimineață, când soarele îi mângâie fereastra, trebuie doar să îl cauți și îl vei găsi.

fotografie: Google

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s